Glosar de Termeni
Adamus Saint-Germain – un Maestru, un inger, un profesor al Consiliului Crimson, care furnizeaza mesaje si programe educative prin Geoffrey Hoppe.
Aspecte – Roluri sau identitati diferite, pe care noi ca si Creatori, le-am folosit pentru a raspunde la intrebarea „Cine Sunt Eu?” Am creat aspecte proprii pentru a ne intalni cu situatii din aceasta viata (exemple: copilul, parintele, sef de afacere, vindecator, etc.). Avem multe alte aspecte din vietile trecute, din timpul viselor si din alte taramuri multidimensionale. Aceste niveluri numeroase de aspecte pot determina haos si confuzie, in timp ce intra si ies din constienta noastra. Prin alegeri constiente, putem spune bun venit aspectelor acasa si sa devenim total integrati.
Arhanghelul Rafael – O entitate si o energie care apare cand exista energii si potentiale ale fricii. Rafael ne ajuta sa intelegem ca frica poate fi experimentata si transmutata, fara a ne lupta sau a fugi de ea.
Ascensiunea – procesul reunificarii cu toate partile si fragmentele (aspectele) cuiva, care s-au fragmentat pe durata vietilor, in timp ce se afla in corp fizic. Prin aceasta reunire apare libertatea finala, eliberarea de legi, care ne-au tinut aici, pe Pamant. Ascensiunea (asa cum ne-a invatat St. Germain) are patru etape: punctul de trauma; cautarea, perioada de liniste; acceptarea finala.
Aspectologia – Studierea in Energia Noua a rolului si a influentei pe care le induc aspectele in viata noastra.
Al Doilea Cerc - Tot ceea ce se afla in afara Primului Cerc. Taramul in care traiesc oamenii. Constiinta pentru a carei creare si formare noi suntem responsabili. Mai este numit si „A Doua Creatie”.
Cauldre – Numele dat de Tobias lui Geoffrey Hoppe. Nu este numele spiritual, ci un nume mic. Se pronunta Ka-ool’dra. Si Adamus Saint-Germain se refera la Geoffrey Hoppe cu acelasi nume.
Channeling – Activitatea in care o entitate non-fizica sau un inger vorbeste printr-un om. Omul traduce „pachetele de notiuni” in cuvinte, ca ceilalti sa le auda sau sa le citeasca.
Compromis – Renuntarea la sine, a nu fi sincer cu voi insiva, compromitandu-va, ca sa ii faceti pe altii fericiti, ca sa ii impacati.
Constiinta – Constienta sau expansivitate. Constiinta activeaza energia si potentialele energetice din jurul vostru.
Cercul Crimson – Grupul de oameni implicati in aceasta calatorie spirituala, pregatindu-se pentru a fi invatatori altora, in calatoria lor.
Consiliul Crimson – Un ordin celest de invatare, care ii include pe Tobias, Adamus Saint-Germain si alti ingeri, care ne asista in calataria noastra.
Cristale - „Cei clari”. Acestia tind sa fie sosay, cei care nu au mai fost inainte pe Pamant. Monatria adaposteste in prezent o noua scoala in cadrul scolii pentru aceste fiinte angelice care au asteptat ca sa intre in corp si sa experimenteze cum este asta. Multi au sprijinit crearea energiei Shaumbra.
Dreamwalkeri - Ghizi pentru cei aflati in tranzitie.
Fructul Trandafirului – Este un termen folosit de Tobias si Adamus St. Germain, pentru a descrie reamintirea pe care am lasat-o pe calea sau calatoria noastra de Trezire. La final, urma sa gasim sau sa ne impiedicam de aceasta reamintire, sa redecoperim necesitatea de a ne trezi, sa ne amintim ca suntem Maestru. Fructul Trandafirului ne reaminteste ca doar jucam rolul de a fi fiinta umana, ca a fi „om” reprezinta o mica parte din cine suntem, cu adevarat.
Gnost – Gnost este „solutia creativa”, este acea parte din voi care rezolva problemele, dincolo de capacitatile mentale. Este cel de-al 4-lea picior al scaunului uman echilibrandu-se intre ele: mintea, corpul, spiritul si gnostul.
Integrarea – Procesul de a aduce inapoi toate partile si fragmentele (aspectele) prin alegere constienta, respiratie si acceptare totala (compasiune); recunoasterea si intampinarea intregului voi prin intelegerea ca nimic nu a fost – sau nu este – „sfaramat”.
Kwan Yin – O entitate si o energie a compasiunii. Mai este cunoscuta si ca Quan Yin. Dr. Norma Delaney (Aandrah) exemplifica energia si compasiunea ei, in munca sa de facilitare.
Energia Noua – Noua constiinta si vibratie a Pamantului, care permite integrarea naturii noastre divine, in natura umana. Este tranzitia de la fizica „dualitatii” sau a lui 2, in „fizica quad” sau energia lui 4.
Primul Cerc - Acasa, creatia initiala a lui dumnezeu. Mai este numit si Prima Creatie, de unde am venit noi inainte de a pleca in aceasta calatorie pentru Spirit.
Podul de Flori – Destinatia finala dintr-un dreamwalk (din tranzitia prin moarte), cand o persoana face tranzitia; un loc al adevaratei odihne; adevarata familie angelica proprie.
Punctul de Prezenta – „Tu” din momentul Acum; punctul recunoasterii sinelui in momentul Acum, ca fiinta Divina si Umana, care face alegeri constiente.
Prana – un cuvant sanscrit care inseamna respiratia vietii; este forta vitala de autosustinere a vietii, la fiintele vii.
Saltul Cuantic – Tobias a spus ca pe 18 Septembrie 2007 omenirea urma sa experimenteze un salt cuantic in constiinta; un timp in care totul urma sa se miste cu o viteza accelerata, incat constiinta nu mai putea urma calea veche, liniara. Desigur, saltul cuantic in constiinta permite sa apara un nou nivel al creativitatii, al inventiilor, descoperirilor stiintifice si al transformarii personale.
Shaumbra – Numele folosit de Tobias pentru grupul de oameni care trec prin procesul trezirii. Termenul a aparut initial, in timpul lui Yeshua ben Joseph (Iisus), cand oamenii – multi dintre esenieni – se adunau pentru intalniri spirituale. Tradusa din ebraica veche prima portiune se pronunta „shau-home, insemnand acasa sau familie. A doua portiune este „ba-rah”, care inseamna calatorie sau misiune. Puse la un loc „shau-home-ba-rah” inseamna familia care se afla impreuna intr-o calatorie, o experienta. Tobias spune ca in timpurile biblice shaumbra insemna si sal (un fular mai mare), care era purtat fie de barbati, fie de femei. Avea o culoare purpurie distinctiva, care le permitea celorlalti sa afle ca era momentul sa se intalneasca. Se pronunta "Shom-bra”.
Standard – „A fi un Standard al Energiei Noi”; o lumina calauzitoare; cei care radiaza potentiale pentru ceilalti oameni. Un Standard este un invatator, daca impartaseste ceea ce a invatat din propriile experiente. Prin propriul exemplu, un Standard ii inspira pe ceilalti, sa vada ce poate fi facut.
Spatiul Sigur – sentimentul de echilibru total, incredere si acceptarea de sine, fara a va ingrijora sau a simti frica. A fi in spatiul sigur – o alegere de a respira profund, a fi total prezent in corp si conectat cu constiinta propriul Eu Sunt Cel Ce Sunt.
Tobias – Tobias este o energie sau un spirit, din grupul numit Consiliul Crimson, care furnizeaza mesaje si programe analitice prin Geoffrey Hoppe.
Taramurile cristaline - Taramul vast, pur al energiei nasterii, frumoasa si creativa, de dincolo de taramurile apropiate, pe care mintea nu il poate intelege - taramul simtit prin intuitie si simtire. Cristalin inseamna energie pura a semintei Christice.
Taramurile apropiate (Pamantului) - Locul in care merg majoritatea oamenilor atunci cand mor; conectat cu Pamantul, dar ca un oras vast, urias, cu multe zone diferite. 80% dintre oamenii aflati acum pe Pamant raman in Taramurile apropiate, fara sa parcurga tot drumul catre „Podul de Flori” intre intrupari, astfel ca se intorc pe Pamant fara prea multa planificare. Unii nici nu realizeaza ca au murit; multi sunt atrasi efectiv inapoi pe Pamant, fara ca macar sa realizeze ca se nasc din nou.
Adevaratul Sine sau Sinele Divin – Esenta noastra divina care se trezeste acum in noi. Este „ingerul divin din interior”.
Zidul de Foc – Expansiunea constiintei sau a cunoasterii, dincolo de sine; o metafora pentru „usa” prin care se trece din taramul de Acasa, in Vid, care acum este universul nostru. Cand energia centrala a lui UNU a explodat, ca sa se descopere pe sine si sa raspunda la intrebarea „Cine Sunt Eu?”, au fost create multe aspecte sau scantei de Dumnezeu.
Virusul Energiei sexuale – Un virus al constiintei care afecteaza orice aspect din viata si determina furt de energie, manipulare, hranire, distorsiuni in relatii, etc. Este descris pe larg in Scoala Energiilor Sexuale, realizata de Tobias.
Yeshua ben Joseph – Dupa Tobias, acesta a fost unul dintre numele lui Iisus, potrivit timpurilor biblice in care a trait.
Aandrah – este numele acordat de Tobias Dr. Norma Delaney, care este specialista in Respiratie si este co-facilitator la multe workshopuri ale Cercului Crimson. Cand se vorbeste despre Dr. Delaney i se mai spune si „Doctorul Rspiratiei”
HOME | CONTACT | TOP
________________________
|